Consulul Ovidiu Grecea face România de râs la Antipozi
Comediantul-diplomat Ovidiu Grecea recidiveaz
ă
GAZETA DE BUCUREŞTI a dezvăluit în premieră
încă din numărul său de debut abuzurile şi abaterile
disciplinare ale consulului general Ovidiu Grecea, reprezentantul României la
Sydney în Australia. Demnitar al ultimelor trei guvernări, domnul Grecea a
reuşit performanţa de a deveni cel mai detestat diplomat de la
antipozi, românii de acolo manifestându-şi nemulţumirile chiar sub
forma unor proteste de stradă.
Ceauşescu redivivus!
Pe lângă jignirile aduse comunităţii româneşti
de acolo chiar de consulul general care ar trebui să apere interesele
şi imaginea românilor din Australia, Ovidiu Grecea s-a remarcat şi
prin promovarea unui veritabil cult al personalităţii sale.
Purtătorul său de cuvânt, jurnalistul Laurenţiu
Fulga, a transformat trimestrialul “Spirit românesc” în oficiosul
Consulatului General. Ultimul număr al ziarului, apărut în timpul
derulării la Bucureşti a scandalului Grecea, atinge paroxismul înălţării
de osanale faţă de Excelenţa-Sa Ovidiu Grec
e
a.
Prima pagină a ziarului cuprinde un articol intitulat cu litere de-o
şchioapă “Ovidiu Grecea este un model de urmat în diplomaţia
românească!”, iar cele 16 pagini conţin nici mai mult şi nici
mai puţin de 33 de fotografii cu şi despre ilustrul diplomat trimis
de fostul premier Adrian Năstase la Sydney.
Încă o plastografie
made in Grecea
Speriat de amploarea scandalului mediatic provocat de
dezvăluirile GAZETEI DE BUCUREŞTI, domnul Fulga a încercat să
lanseze pe piaţă un mesaj de susţinere a lui Grecea, semnat de câţiva
lideri de opinie din Australia. Iată un fragment din lacrimogena odă:
“Ca urmare a informaţiilor false apărute în legătură
cu activitatea d-lui Ovidiu Grecea, Consul General al României la Sydney,
comunitatea românească din Australia ia atitudine şi protestează
vehement împotriva minciunilor lansate de impostorii comunitari.”
Câţiva preoţi figurează cu câte o declaraţie
laudativă la adresa consulului Grecea, întregul colaj fiind realizat de
editorul oficiosului “Spirit romanesc”. Contactaţi ulterior, aproape
toţi semnatarii au negat vehement susţinerea unui asemenea demers pro-Grecea,
acuzându-l pe Fulga de comiterea unui fals grosolan, care se adaugă unor
gesturi similare anterioare.
Duminică, 25 decembrie, după terminarea serviciului
religios, părintele Mihai Anghel de la Biserica Românească Greco-Catolică
din Sydney, pe un ton revoltat şi decepţionat în acelaşi timp, a
declarat enoriaşilor săi că Fulga şi-a permis de a uza de
numele său, publicând pe internet o scrisoare de suport î
n
favoarea consulului Grecea ca să nu fie retras de la post. “Este un fals
- a declarat părintele Anghel - întrucât eu n-am scris şi nici nu am
semnat o asemenea scrisoare. Lucrul acesta, puteţi să-l
comunicaţi tuturor membrilor comunităţii.”
Preotul Ioan Vasile Prunduş,
de la biserica ortodoxă ”Sfântul Ioan Botezătorul” din Sydney,
are deasemenea o reacţie sugestivă:
“Ce-a mai publicat nebunul de Fulga?! Nimeni nu m-a
întrebat ca să scriu o asemenea scrisoare. Şi chiar dacă aş
fi fost întrebat, răspunsul meu ar fi fost negativ. Eu nu mă implic
în probleme lui Fulga şi ale consulatului. N-am scris şi nici nu am
semnat scrisoarea de care vorbiţi şi nici nu mă voi implica în
această afacere!”
Balet şi muzică disco în biserică
Solidar cu diplomatul Grecea a
rămas totuşi unul din semnatarii aşa-zisului mesaj de
susţinere, deşi a evitat totuşi să recunoască
autenticitatea sa. Este vorba de preotul ortodox Doru Costache de la Biserica
Ortodoxă Română Sfânta Maria din Sydney.
Preotul Doru Costache a fost trimis
la Sydney de Patriarhia Română, fără sa susţină un
concurs, ca să păstorească parohia Bisericii Sfânta Maria. La
scurt timp de la sosirea sa, preotul revoluţionar, cu idei inedite privind
ortodoxia, a declarat că va schimba sistemul de funcţionare a bisericii.
Şi într-adevăr, după ce a dat afară din comitetul bisericii
pe foştii membri, care timp de 30 de ani şi-au adus contribuţia
la zidirea acesteia, duminică, 18 decembrie 2005, după terminarea
serviciului religios, preotul Costache a prezentat în faţa
credincioşilor un spectacol de balet (!!!), pe muzică de
discotecă, desfăşurat în faţa Altarului. Balerinele s-au
costumat în Sf. Altar, ajutate de preoteasă. După dogma ortodoxă,
în Altar nu are voie să calce picior de femeie.
Concertul s-a încheiat cu muzică
instrumentală la orgă şi fluier. În biserică a fost un haos,
aplauze, fluierături, ţipete, chicote şi nu în ultimul rând,
enoriaşi care au lăcrimat văzând ceea ce se petrece într-o
biserică ortodoxă.
Românii care-l contestă pe Grecea au înţeles
aşadar solidarizarea “părintelui” Costache cu pseudo-diplomatul
în cauză, deoarece acesta anunţase public că face demersuri pe lângă
Patriarhie să legalizeze numirea fără concurs a preotului
modernist.
S-a speriat MAE de "greul" Grecea?
“Urmare persistenţei problemelor între Consulul
General al României la Sidney, Ovidiu Grecea şi o parte a membrilor
comunităţii româneşti din Australia, secretarul de stat pentru
relaţia cu românii de pretutindeni, Mihai Gheorghiu, va efectua o vizită
în Australia, în prima
p
arte a lunii
ianuarie, pentru a purta discuţii atât cu liderii organizaţiilor româneşti
cât şi cu şefii misiunilor diplomatice ale României de la Sidney
şi Canberra. În acelaşi timp, conducerea MAE a luat decizia
chemării, pentru a doua oară, a domnului Ov
idiu
Grecea, pentru clarificări asupra situaţiei descrise de
reprezentanţi ai organizaţiilor româneşti din Australia.”
Acesta este punctul de vedere exprimat până în prezent de ministerul de
resort, unul excesiv de diplomatic din păcate, dezamăgitor pentru
cei care aşteaptă modernizarea reală a diplomaţiei româneşti.
Organizaţiile româneşti din Australia au
reacţionat prompt la anunţul făcut de conducerea MAE, subliniind
ferm că nu-l mai acceptă pe Ovidiu Grecea ca diplomat în Australia.
“Vă informăm că nu intenţionăm
să participăm la discuţii cu dl. Gheorghiu, pentru simplul motiv
că tot ce aveam de spus se află în scrisorile adresate MAE. Aici nu
are nimic nou de aflat. Vor fi bani cheltuiţi inutil!
Dacă vrea să verifice dacă suntem „câini de
pripas” - cum ne numeşte consulul Grecea - îl asigurăm că nu
mai suntem, deoarece atunci când am fugit din „raiul” comunist, Australia
ne-a primit cu braţele deschise şi nu ne-a jignit niciodată.
Dacă vrea să vadă dacă aici sunt „babe ştirbe” -
aşa cum declara Grec
e
a - îl asigurăm
pe dl. secretar de stat că aici toate doamnele în vârstă şi-au
pus dinţi foarte frumoşi.
Dacă vrea să vadă dacă suntem tot
săraci ca în România - din nou citat din Grecea - îl asigurăm pe
dl. Gheorghiu că majoritatea avem casă, unii chiar SRL-uri şi mai
trimitem ajutoare şi celor năpăstuiţi de inundaţii,
cutremure şi de calicia unor conducători de talia lui Grecea.”
Secretarul de Stat pentru Afaceri globale Teodor Baconschi
din cadrul Ministerului Afacerilor Externe trebuie să prezideze
şedinţa Consiliului de onoare abilitat să judece Dosarul
disciplinar Ovidiu Grecea. Consulul General este acuzat că a încălcat
flagrant Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, sancţiunea
putând fi chiar excluderea din diplomaţie. Vom afla curând dacă
ministrul Ungureanu este dispus să deparaziteze corpul diplomatic, chiar cu
riscul de a-l provoca pe supravieţuitorul Grecea să spună tot ce
ştie compromiţător despre demnitarii români de ieri şi de
azi, în frunte cu Preşedintele Traian Băsescu.
Bogdan Drăghici