Consulul Ovidiu Grecea face România de râs la Antipozi
Interviu incendiar acordat revistei "Spirit românesc" din
Australia
Consulul Ovidiu Grecea, între Palatul Cotroceni şi Spitalul nr. 9
“Eroul naţional” Grecea se destăinuie
Fostul demnitar al ultimelor guvernări şi actualul consul general
de la Sydney, diplomatul Ovidiu Grecea este contestat virulent de comunitatea
românească din Australia. Acuzaţiile aduse acestuia sunt deosebit de
grave şi Ministerul Afacerilor Externe este obligat să le analizeze cu
maximă responsabilitate, deoarece probele incriminatoare sunt evident
defavorabile "greului" Grecea.
Un interviu acordat în 2005 de consulul Grecea unui ziar românesc de la
Antipozi toarnă gaz peste focul anchetei disciplinare provocate de
abaterile influentului diplomat. Ziarul a fost de altfel pus la dispoziţia
autorităţilor române de către comunitatea românească din
Australia.
Prin bunăvoinţa domnului Laurenţiu Fulga, editorul revistei
“Spirit românesc”, vă putem prezenta halucinantele dezvăluiri
făcute de demnitarul Ovidiu Grecea, într-un moment de maximă
sinceritate.
Nu am contactat un psiholog sau un psihiatru pentru a comenta simptomele
manifestate de consulul Grecea, pentru că dorim să nu vă
influenţăm şi să vă oferim astfel ocazia de a
diagnostica rapid “pacientul” în cauză.
Interviul acordat “Spiritului românesc” ocupă cinci pagini de ziar,
fiind practic forma condensată a memoriilor lui Ovidiu Grecea. Memorii care
vor da dureri de cap unor potentaţi ai ultimelor guvernări, care l-au
plasat pe Grecea în funcţii de o importanţă
excepţională: şeful Departamentului Anticorupţie, şeful
Corpului de control al Primului-ministru, prefectul Capitalei, consulul general
al României în Brazilia şi în Australia, şeful Corpului de control
al Ministerului de Interne, al Ministerului Transporturilor şi al
Primăriei Capitalei.
Traian Băsescu, Adrian Năstase, Radu Vasile sunt demnitarii care au
mizat pe competenţa şi responsabilitatea lui Ovidiu Grecea, acordându-i
însărcinări deosebit de importante în plan guvernamental.
Sânge de haiduc, mitropolit şi domnitor moldav
Grecea consideră că aproape toate succesele României din ultimii
16 ani se datorează geniului său. Lupta împotriva corupţiei,
modernizarea administraţiei publice, reformarea morală a
societăţii româneşti sunt indisolubil legate de activitatea sa
prodigioasă.
“Am în mine tradiţii şi de haiduc şi de mitropolit şi
de domnitor moldav”, afirmă acesta în interviul invocat mai sus.
Înainte de 1989, economistul Grecea era considerat "unul dintre cei mai
buni, nu numai în domeniul financiar-contabil, dar şi în al controlului
şi în general al managementului întreprinderii”. Timp de 8 ani a
lucrat la IAS “30 Decembrie”, ferma Gospodăriei PCR, neavând însă
nici o legatură strânsă cu Securitatea sau partidul-stat. Afirmă
că are “meclă” de securist, dar nici o legătură cu
infama organizaţie.
“Eu am fost numit ministru secretar de stat, şeful corpului de control
al primului-ministru Radu Vasile, în 1998. Am încercat să impulsionez
activitatea acelui corp, de fapt în perioada celor aproape 2 ani, am desfăşurat
un număr de 273 de acte de control, ce ulterior au reprezentat
chintesenţa luptei împotriva corupţiei. Păcat că nu a
existat interesul de a face şi al doilea pas şi definitoriu, pentru
că eu nu aveam calitatea de a mă transforma şi în judecător.
Deci instituţiile statului care erau pendente de actul de justiţie
trebuiau să-şi facă datoria. (…)Tot ce se descoperă acum
cu privatizările, eu anchetasem de atunci! ”
“Modestul” Grecea continuă să îşi prezinte
realizările fenomenale, punctând mereu cu privire la colosala sa
personalitate.
“Eu am fost considerat de un înalt funcţionar al Băncii Mondiale,
un fel de Mike Tyson al sistemului financiar românesc!(…) Nu mulţi
cunosc faptul că Ovidiu Grecea este cel care a fost la Bruxelles, la
Amsterdam, la TASKFORCE, ca să preiau fonduri pentru pregătirea
specialiştilor anticorupţie. Grecea a fost la SECI şi de aceea
este acum SECI în România, şi văd că alţii se împăunează
cu asta, deşi nici nu ştiau cum să scrie SECI, însă sunt
cocoşaţi de grade sau sunt doctori în ştiinţe juridice! Câţi
cunosc oare faptul că am fost primul care am intrat în sediul EUROPOL
şi am fost cel care am pus piatra de temelie pentru EUROPOL în România
şi pentru deschiderea relaţiilor ca atare?! Lumea ştie prea
puţine!”
Consulul Grecea vorbeşte despre propria fiinţă la persoana a
treia singular. Nu pomeneşte însă nici măcar un nume de corupt.
Nici unul.
“Când se auzea că pleacă Grecea în control, fugeau miniştrii
din birouri chiar, pentru a-şi avertiza sistemele relaţionale!”
Papa Ioan Paul al II-lea şi Vladimir Putin, cuceriţi de “eroul”
Grecea
Din dezvăluirile consulului general rezultă fără dubiu
că ultimele două guvernări au avut o unică locomotivă:
OVIDIU GRECEA. Realizările sunt ale demnitarului cu sânge albastru, iar
membrii Guvernului au fost doar nişte marionete care-i datorează enorm
acestuia.
Istorica vizită a Papei în România este tot o realizare a
omnipotentului şi omnivalentului demnitar.
“Puţina lume ştie că o contribuţie însemnată la
venirea Papei şi a vizitei istorice pe care a făcut-o stă şi
la Grecea sau faptul că sunt decorat la Nunţiatura din România, în
urma unei întâniri private cu Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea.”
Am încercat să obţinem un punct de vedere al fostului ambasador al
României la Vatican, dar demersul nostru s-a lovit de o serie de amânări.
Domnul Teodor Baconschi este în prezent Secretar de Stat pentru Afaceri Globale
în Ministerul Afacerilor Externe şi are în coordonare chiar diplomaţia
românească din Australia, adică şi pe consulul general Grecea.
Daca acesta spune adevarul, atunci meritele diplomatului Baconschi în aducerea
Papei în România sunt sensibil diminuate, acesta datorându-i enorm lui Grecea.
Aşa s-ar explica şi lipsa de reacţie a secretarului de stat cu
privire la abaterile grave ale subordonatului său. Conform regulamentelor
din minister, Consiliul de onoare al MAE ar trebui să fie prezidat chiar de
demnitarul Baconschi în Dosarul disciplinar Ovidiu Grecea.
Performanţele lui Grecea sunt incredibile. Conform propriilor
declaraţii, este primul om de pe Glob care i s-a adresat lui Vladimir Putin
cu apelativul “Domnule Preşedinte”. Acesta a fost foarte impresionat
şi nu l-a mai uitat pe vizionarul Grecea, o veritabilă Mama Omida a
diplomaţiei româneşti.
“Făceam parte din delegaţia oficială a premierului Radu
Vasile la Moscova şi în timpul discuţiilor oficiale apar lângă
Putin, care era Primul Ministru, trei ofiţeri din care unul avea
legată de mână servieta cu butonul nuclear. Se apleacă şi-i
spun ceva la ureche lui Putin, moment în care acesta se înseninează
şi începea să se vadă mare de tot, se citea pe faţa lui!
Pesemne, Elţîn, Preşedintele, dăduse semne clare de boală.
Moment în care eu îi şoptesc premierului, “domne’”, zic, “hai
să i ne adresăm cu Domnule Preşedinte! Sigur că oamenii care
nu au mentalitatea mea respectă regulile diplomatice ale protocolului,
lucrurile trebuie digerate, spre deosebire de mine care încalc nişte
reguli flagrante de natură diplomatică. (…)Cert este că eu am
avut curaj şi m-am adresat atunci lui Putin cu “Domnule Preşedinte”,
lucru care l-a impresionat foarte mult, fapt pentru care am purtat cu el chiar
şi o discutie foarte interesantă.”
Reiese o dată în plus că premierul Radu Vasile era de fapt
aghiotantul lui Ovidiu Grecea, acesta având un efect pozitiv senzaţional
asupra puternicilor Lumii.
Dresorul lui Miron Cozma l-a “miruit” şi pe fostul ministru Gavril
Dejeu
“Puţină lume ştie de rolul jucat de Ovidiu Grecea în pactul
de la Cozia, în timpul mineriadei.(…) După ce minerii ocupaseră Râmnicu-Vâlcea,
îmi aduc aminte că instituţia prezindenţială era într-o
degringoladă totală, Guvernul României se gândea să se
retragă (apărusera chiar propuneri hilare de genul de a se retrage
undeva în munţi şi de acolo să tipărească manifeste
către popor!). Armata avea trista experienţă din '89 şi
vă daţi seama ce se întâmpla dacă se trăgea un singur
glonţ sau dacă murea un singur miner!(…) S-a dus Grecea cu
şoferul său în faţa a 3000 de mineri, am intrat în mânăstirea
Cozia, l-am luat pe Cozma, împreuna cu Beja şi care mai erau, la tratative
şi am găsit înţelegere la ei. Am mizat pe faptul că minerii
au un crez al lor în Dumnezeu, de asta s-a şi făcut medierea într-o
mânăstire! Vă spun, instituţiile statului erau
prăbuşite atunci, fiecare nu ştia pe unde să se mai
ascundă sau să-şi ascundă averile! Am avut de învăţat
multe din lucrul cu diferite categorii sociale. După 3 ore de discuţii
cu minerii a venit şi Primul-Ministru, cu ministrul finanţelor şi
cu un secretar de stat de la Industrii, cu elicopterul. Lucrurile s-au aplanat
atunci."
Aflăm cu stupefacţie că lui Ovidiu Grecea îi datorăm
salvarea României de la o catastrofă iminentă, că acesta a
reuşit să combată cu succes disoluţia autorităţii
din acele zile de coşmar pentru fragila democraţie românească.
Şi ne lămureşte mega-diplomatul “exilat” în Australia că
premierul Radu Vasile a tăiat doar panglica unui acord istoric, asumându-şi
merite care aparţineau de fapt marelui negociator Grecea.
Care a fost însă rolul ministrului de interne Dejeu? “Salvatorul
Patriei” nu l-a uitat şi nici iertat pe fostul ministru.
“Ministrul de interne era un “ţapanache” din ăsta
rătăcit pe acolo, tot pe linie politică, un zero barat, care a
confundat pe hartă Slatina cu Sibiu!!!(…) Dejeu care a fost o ruşine
a Ministerului de Interne în condiţiile în care într-o
şedinţă de bilanţ a MI când era chemat întregul activ de
comandă, deci cadrele de conducere, crema, vine şi spune: "Să
vă intre bine în cap, de azi înainte să se termine în România cu
traficul de carne vie!" Toţi cei prezenţi scriau în agendă
ultimile indicaţii ale ministrului lor, moment în care îl aud pe
acesta:"Nu este normal ce s-a întâmplat azi-noapte: 2000 de oi au trecut
graniţa în Ungaria!!!" Vă daţi seama că în acel
moment s-au prăbuşit două bănci, s-au rupt burţile de
hohote de râs!”
Acuzaţiile fostului subaltern Grecea sunt grave, aşa că l-am
contactat pe ministrul Dejeu pentru a-i solicita un punct de vedere. Iată
ce ne-a declarat avocatul Gavril Dejeu:
"Eu nu am cuvinte de calificare şi nici nu vreau să intru in
dialog cu un asemenea om. Ca ministru am barat accesul lui la funcţii mai
inalte. Prin intermediari, Grecea şi-a manifestat dorinţa să fie
promovat în funcţii mai importante decat cea ocupată în cadrul
Ministerului de Interne. Eu m-am opus acestui demers. Nu mă cobor până
într-acolo încât să intru în dialog cu un asemenea personaj. Cât
despre rolul său în Pacea de la Cozia, sunt nişte elucubraţii.
Mă mir că Ministerul Afacerilor Externe îl mai menţine într-un
astfel de post."
Grecea vrea la Palatul Cotroceni
Declaraţiile belicoase la adresa lui Traian Băsescu sunt de
domeniul trecutului. Pe vremea când era prefectul Capitalei, iar domnul Băsescu
era Primar general, Ovidiu Grecea promitea fostei puteri PSD că primarul
îl va visa non-stop pe "greul" prefect.
După câştigarea alegerilor de către actualul Preşedinte,
Grecea îi promite dragoste eternă. Mai are însă un atu important: a
fost subordonatul ministrului Băsescu şi al primarului general cu
acelaşi nume. Ştie multe despre activitatea acestuia, pentru că a
condus chiar Corpul de control subordonat demnitarului Băsescu.
“Băsescu e dat dracului ca să spun aşa! A fost din punctul
meu de vedere modelul ministrului desăvârşit. Ce a făcut
Băsescu în Ministerul Transporturilor nu a făcut nici un ministru,
iar ceea ce a făcut ministrul Băsescu în Guvernul României, nu a făcut
nici un ministru! Şi nu-i ridic acum osanale că-i preşedinte, eu
astea le-am spus tuturor deschis şi-nainte de a ajunge Băsescu
preşedinte.(…) Băsescu a fost singurul care a avut curaj să se
lege la cap, după ce Grecea a demisionat. Atunci când eu eram lovit fiindcă
încercasem să dau în vileag nişte lucruri, Băsescu m-a luat
şi mi-a dat o pâine de mâncat. M-a numit director general, şeful
controlului pe Ministerul Transportului. Şi cum! Cu Dl. Băsescu m-am
întâlnit la finala Cupei României, când eu eram şomer, întreţinut
de soţie! Culmea!(…) Ulterior, Băsescu a considerat că e bine
să candideze şi a fost ca o apariţie fulminantă, pe
turnantă ca să spun aşa, la primele alegeri la Primăria
Capitalei. Băsescu a insistat apoi să vin şef şi la corpul
de control la Primăria Generală.”
Consulul Grecea îşi afirmă clar dorinţa de a ajunge în
echipa de consilieri prezidenţiali, neuitând să-l mai “tămâieze”
suplimentar pe Preşedintele României. Crede însă că succesul
Preşedintelui depinde decisiv de cooptarea sa în proiectele Administratiei
prezidenţiale.
“Dar dacă aş fi întrebat, din punctul meu de vedere, dacă
ar fi să fiu rechemat pentru un corp de luptă împotriva corupţiei,
mi-ar plăcea ca acel corp să fie pe lângă preşedintele
Băsescu. Acolo, dacă mi-ar da şi puţină mână
liberă de acţiune, s-ar vedea rapid şi eficient adevărata
luptă împotriva corupţiei!(…) Dl. Băsescu ştie de
frisoanele lor (n.n. ale corupţilor) foarte bine, însă
probabil consideră că încă nu e momentul oportun să
facă asta acum, poate chiar l-aş incomoda pe moment!(…) Eu am lucrat
cu el şi ştiu ce vrea să facă pentru Ţară. El are
nevoie însă de consilieri buni.(…) Nu ştiu dacă eu sunt
calapodul cel mai bun sau daca se merită să fiu clonat. Poate mai bine
împărţit, la cât sunt de mare!”
MAE protejează un diplomat cu potenţial infracţional
Debutul interviului acordat ziarului australian cuprinde o
mărturisire-şoc. Diplomatul Grecea a fost la un pas de exmatriculare
în primul an de facultate, pentru că a avut “curajul” extraordinar de
a-l da cu capul de tablă cu o lovitura de palmă bine aplicată
chiar pe secretarul de partid de la Academia de Studii Economice. Era 1978.
“Iniţial am pornit Relaţii Economice Internaţionale şi
Diplomaţie, dar am fost mutat disciplinar pentru că mi-am permis la un
examen să-l pocnesc pe Secretarul de partid pe ASE, Tov.
Băviţă Ilie. Eh, ce să fac, am greşit! În condiţiile
în care avea o figură de politruc de ăla tipic! Era prin '78,
parcă! Am fost, deci, mutat disciplinar, erau ca să spunem aşa,
primele mele semne de tânăr revoluţionar!(…) Eu fiind mai impulsiv,
mi-am spus "ce-am avut şi ce-am pierdut", în condiţiile în
care am în mine tradiţii şi de haiduc şi de mitropolit şi
de domnitor moldav, şi mi-am scăpat puţin caii putere şi de
aşa natură l-am pocnit, că l-am dat cu capul de tablă! Am
plecat voios de la examenul respectiv cu un 2 mare în carnet şi-mi
amintesc că m-am dus acasă direct la tata: "Tată, ai un
copil tâmpit, care după ce a luat 14 de 10, se pare că este nevoit
să dea din nou examen de admitere la facultate!"
Grecea povesteşte cum a ajuns el încă din 1978 un veritabil
dizident anticomunist. Tov. Băviţă a încercat să-i blocheze
înscrierea în PCR, însă valoarea sa inestimabilă l-a impus ca
membru de partid.
L-am căutat pe profesorul universitar Ilie Băviţă, un
reputat specialist în domeniul contabilităţii. A fost şocat de
poveştile îndrugate presei de fostul său student. Nici vorbă de
bătaie încasată de profesor, nici vorbă de dizidenţă
anticomunistă în contul lui Grecea, nici vorbă de mutare
disciplinară sau de represalii la adresa diplomatului de peste ani. Cazul
este de fapt cât se poate de banal! Ovidiu Grecea a fost prins copiind la
examenul de contabilitate. Prof. Băviţă îl cunoştea pe
tatal acestuia şi nu a cerut exmatricularea lui. I-a dat doar nota 2
şi l-a lăsat restanţier, pentru că mega-economistul Grecea
nu ştia nimic. Nu era în anul 1, ci în anul 2. Exigenţa şi
corectitudinea prof. Băviţă erau celebre.
După Revoluţie, secretarul PCR a devenit prodecan şi apoi
decan la facultatea unde preda în ASE. Nu era detestat de studenţi şi
colegi aşadar. Şi încă o menţiune a domnului
Băviţă: nu a fost secretar PCR la nivel de ASE, ci doar la
nivelul facultăţii. A făcut un efort de memorie ca
să-şi amintească detaliile “rebeliunii” lui Grecea. A
rămas perplex când a auzit ce gogoşi lansase fostul său student
tocmai la capătul Lumii. Profesorul Băviţă a caracterizat
povestea lui Grecea ca fiind “un tembelism total”, acesta părându-i că
“nu e întreg la minte”. Şi-a dat seama că Grecea este traumatizat
din cauza acelei note de 2 şi după un sfert de secol şi-i
poartă încă sâmbetele fostului profesor.
Deşi declară că-şi bătea profesorii, mardeiaşul
Grecea devine membru de partid, lucrează 8 ani la Gospodăria de partid
unde câştigă chiar preţuirea dictatorului Nicolae Ceauşescu,
e trimis în 1988 la Academia de Studii Social-Politice, deşi tocmai
refuzase să se insoare cu o tânără din familia Ceauşescu.
În zilele Revoluţiei este reţinut ca “terorist”, fiind ridicat
chiar din Banca Agricolă, unde ocupa funcţia de inspector general la
Sucursala Bucureşti. Este interogat, acuzat că este securist, dar se
face pierdut la un moment dat, profitând de haosul specific acelei perioade.
Ovidiu Grecea este tulburător de sincer, mărturisindu-şi fapte
care intră sub incidenţa legii penale. Afirmă că în 1989 un
securist i-a asasinat tatăl prin otrăvire. Însă este hotărât
să-l omoare pe prezumtivul asasin al tatălui său, acesta fiind la
data respectivă o personalitate a lumii asigurărilor la nivel mondial.
“Aş aştepta mai întâi să-l omor eu şi după aceea
o să apară anunţul la decedaţi! Chiar eu am să
plătesc la presa anunţul respectiv, pe un spaţiu mare de tot!”
MAE amână de luni bune să ia o decizie firească în Dosarul
Ovidiu Grecea, pentru că acesta este un peşte mare. Poate prea mare
pentru actuala guvernare. Şantajul exercitat de consulul de la Sydney este
însă evident, iar înclinaţia sa către fapte de natură
penală este neobservată doar de cele două palate: Victoria
şi Cotroceni. Să-l urmărim în plină acţiune pe
celebrul justiţiar.
“Hilar este faptul că acele rapoarte, dosare intrumentate de Ovidiu
Grecea, nu numai că nu au fost finalizate în justiţie, dar ele au
fost băgate în nişte saci şi depozitate în pivniţă la
Guvernul României! Domne’, şi să vedeţi belea, într-o noapte
s-a spart o ţeavă tocmai acolo şi le-a inundat! Eeeh..., dar ce
nu se ştie? Partea proastă pentru mulţi e faptul că acele
dosare nu sunt pierdute, …printre altele! Am fost eu precaut, că poate le
ia apa sau distruge focul unde vor fi depozitate! Buuun! Asta ca să se
ştie clar.”
Stupefiant! Câtă sinceritate! Cât tupeu! Se pare că doar
procurorii pot să-i vină de hac lui Ovidiu Grecea. La MAE oricum nu
intenţionează nimeni să aplice sancţiuni pseudo-diplomaţilor
care parazitează imaginea României în străinătate.
Cântecul de lebădă al lui Grecea
Consulul general Ovidiu Grecea îşi asumă responsabilitatea pentru
toate dezvăluirile sale. Nu are ezitări, ci doar un uriaş tupeu.
Cunoaşte bine reţeta succesului într-o societate debusolată,
aflată paradoxal în pragul integrării în familia democratică
europeană.
“Că-mi permit chiar un dialog de genul acesta cu un ziarist, care
pesemne că o să şi publice nişte lucruri mai mult sau mai
puţin interesante, pentru care poate trebuia să cer aprobarea de la
toate forurile din ţară, motiv pentru care o să mi se şi
tragă nişte treburi!(…) Sunt exact la vârsta maturităţii
nu numai fizice ci şi intelectuale şi a puterilor ca atare. Nu mai
îndoi sub nici o formă coloana vertebrală în faţa nimănui,
iar daca am înghiţit nişte lucruri, le-am inghiţit pentru
că am vrut, dar nu mai sunt dispus să le inghit. Cum în acelaşi
timp sunt absolut convins că mai am încă multe, foarte multe de
făcut şi de spus!!!(…) Vreau să vă spun că acest
interviu este cântatul meu de lebădă! Ascultaţi ce vă spun
eu! Va fi interpretat în fel şi chip!”
Bogdan DRĂGHICI