Bogdan Gheorghe Drăghici
Comunicat Rectorul Smendescu Cidul Revolutionar Abandonat Jos Smendescu Ratare de 29mil.USD Memoriu Invitatie Biografie "Album" Documente
Rectozaurul Smedescu este abandonat şi de nepotul din fruntea Ministerului Educaţiei

Dezvăluirile „Gazetei de Bucureşti“ au produs un veritabil tsunami în mediul academic şi în ministerul de resort. Sutele de mesaje primite de la studenţi şi profesori din cadrul Univ. Româno-Americane (URA) au confirmat şi au multiplicat exponenţial acuzaţiile la adresa rectorului Ion Smedescu, prezentate pe larg în ultimele numere ale ziarului nostru.
Deranjat de asocierea numelui său cu detestatul rector, secretarul de stat Dumitru Miron a acceptat să dea un interviu „Gazetei de Bucureşti“, în multipla sa calitate de responsabil cu învăţământul universitar din ministerul de resort, de prim-vicepreşedinte al Fundaţiei Româno-Americană pentru Promovarea Educaţiei, Ştiinţei şi Culturii care patronează URA, de profesor la universitatea în cauză încă din 1993. Demnitarul Miron, reprezentantul Partidului Conservator, a dorit să elimine orice suspiciune cu privire la implicarea sa în protejarea tov. Smedescu şi în muşamalizarea abuzurilor patronate de rectorul contestat.

Demnitarul dă vina pe greaua moştenire

„Când am venit la minister, eu am moştenit cel mai maculat tablou posibil şi ne luptăm de un an de zile. În fiecare zi îmi vine să-mi iau câmpii.(…) Ministerul nu a confirmat rectorii cu probleme. Pe nimeni. Au primit ordine de neconfirmare. (…) Rectorul Smedescu nu e confirmat de către minister. În cazul său nu s-a emis încă un ordin de neconfirmare. A fost însă deja emis ordin de neconfirmare pentru rectorul Bondrea de la Univ. «Spiru Haret». Aşa trebuia făcut pentru toţi rectorii aflaţi în aceeaşi situaţie. Noi, ministerul, trebuie să ne gândim cu toată seriozitatea. Beneficiarii diplomelor sunt posesori cu bună-credinţă. Anularea lor ar crea o mare problemă în sistem. Sunt mii de oameni, care vor acţiona în instanţă. (…) La noi nu se lasă cu linşaj la ăla care a semnat, ci se creează o problemă naţională. De vină e şi ministerul.“

Ministerul nu va mai furniza diplome rectorilor certaţi cu legea

„Mă gândesc să nu le mai eliberăm diplomele. Au luat însă câte 3.000, 5.000, 10.000 şi pe alea le au. Avem însă o măsură radicală. Pentru promoţia care dă anul ăsta se eliberează obligatoriu suplimentul de diplomă. Suplimentul este tot un formular tipizat. Cu suplimentul de diplomă, pentru promoţia de acum, suplimentul şi diplomele trebuie să se modifice un pic. Acum comandăm diplomele noi, cu suplimentul de diplomă. Voi notifica universităţile că pentru promoţia din 2006 trebuie să ia alte formulare. Dar vor primi doar rectorii confirmaţi anterior de către minister. (…) Această pârghie nu s-a folosit până acum pentru că nu s-a dorit. Consiliul Naţional pentru Evaluare şi Acreditare Academică (CNEEA) ar fi putut să ajute ministerul. Nu avea cum însă, pentru că însuşi preşedintele CNEEA (rectorul Mihăilescu de la Univ. Bucureşti) a obţinut el însuşi prelungire. (…) Rectorii nu se lasă până nu-i duci de acolo. E destul de complicat. Pornisem pe aceeaşi linie cu fostul ministru Miclea. Rezonam. Eram puşi pe treabă. Miclea şi-a dată însă demisia. Domnul Hărdău trebuie să intre în probleme şi are nevoie de ceva timp. Eu nu am vină, sunt totuşi vioara a doua. Blocarea diplomelor o vom face acum şi cu grijă. În maximum 3 săptămâni vor fi gata noile diplome. Ne-am pregătit deja terenul. Vă promit că în trei săptămâni vor apărea rezultatele.“

Şi tu, Brutus???

Prof. Miron şi-a explicat şi relaţia de rudenie cu rectorul Smedescu. „Smedescu declară că e prieten şi rudă cu toată lumea. Este dintr-o familie cu 11 fraţi, dintr-o comună vecină cu a mea. Sora lui cea mare s-a căsătorit cu un unchi de-al tatălui meu. E o relaţie de rudenie foarte difuză. La noi în Oltenia există însă două accepţiuni pentru nepot: de sânge şi după moş. Sora lui cea mare m-a moşit pe mine şi sunt nepot în sensul ăsta. Sunt nepot moşit de sora lui Smedescu. Dar nu neg că suntem aproximativ aproape.“
Nepotul îşi declină orice responsabilitate în scandalul provocat de matrapazlâcurile rudei sale.
„Sunt profesor la URA din 1993, iar în fundaţia care patronează universitatea sunt de prin 1996 sau 1997. Lumea de bună-credinţă din universitate şi-ar dori să fiu rector. Dacă doream să fiu rector, m-aş fi transferat. E o generaţie specială a lor. Ăştia (n. red. – rectorii Smedescu, Bondrea, Puiu) nu lasă jucăria până în pânzele albe. Dacă Bondrea nu l-a lăsat pe fiul său ca rector, de ce m-ar lăsa Smedescu pe mine? Atâta vreme cât respiră şi nu îl dă nimeni la o parte. (…) Mi se pare că scrie în statut că rectorul trebuie confirmat de Fundaţie. A fost pusă în ideea că dacă vine altul şi mă uzurpă, să-l pot controla de dincolo unde sunt preşedinte. E o naivitate, pentru că nu are relevanţă juridică. Rectorul există sau nu, conform Legii învăţământului. Rectorul este confirmat sau nu, prin ordin al ministrului. Fundaţia nu-l poate ajuta, dacă nu este confirmat de minister. Confirmarea primită de la fundaţie nu are valoare juridică. (…)
La URA nu predă secretarul de stat Miron, acolo predă profesorul Miron încă din 1993. De salopeta de secretar de stat mă dezbrac când intru acolo. Eu predau la o universitate acreditată prin lege. Plecarea mea de la URA ar transmite un mesaj. I-am spus lui Smedescu: „Dumneata nu laşi jucăria!“. Mi-a replicat „Vino încoace ca rector!“ şi l-am întrebat „V-aţi făcut un birou în altă parte? Nu vin, pentru că mata nu eşti pregătit să dai jucăria din mână. Nu o dai! Iar eu mă voi certa cu dumneata din prima zi, că eu dacă vin şi sunt ales ca rector, atunci fac pe rectorul. Dacă vin să fiu ca domnul X şi să bat doar pe la uşi...“. Nu va lăsa jucăria. Nu vreau să-l ajut să distrugă URA. Eu mă străduiesc de mult să fac lucrurile ca la carte, astfel încât să nu sufere arhitectura universităţii, pentru că el e în stare să o demonteze cu totul. (…)
Smedescu e format la şcoala comunistă. Sunt mulţi care mizează pe senilitatea lui Smedescu şi câteodată se înşeală. Nici unul din rectorii din învăţământul privat nu vrea să dea jucăria. Nu li se permite studenţilor să îşi facă asociaţii.
De la secretară şi până la portar, toţi mă întreabă la URA când o să vin ca rector. Dar nu o să mă duc. Nu că mi-e teamă, dar nu am cu cine. Mă vezi pe mine tronând peste toţi limbricii ăia de acolo care nu ştiu carte. Ce aş căuta eu acolo? Nu intenţionez să mă duc acolo ca rector.“
Întrebat despre cultul personalităţii lui Smedescu de la URA şi despre proptelele înalte ale acestuia, secretarul de stat se exprimă din nou tranşant.
„Fetele preşedintelui ţării au fost studente la URA. Mezina (n. red. – fotomodelul PD Elena Băsescu) a fost chiar bursieră din partea URA la o universitate din SUA. A fost un an plecată acolo, fără să plătească nici o taxă. Domnul ministru Vasile Blaga are fata la URA tot ca studentă. Fata lui Ilie Ilaşcu e tot aici. (…)
Poţi să-i ceri lui Smedescu, care a crescut în perioada lui Ceauşescu, să facă altfel? Acum a mai dat jos din ele (n. red. – tablourile sale din sălile de curs). Toată generaţia lui trebuie schimbată. Şi repede!!! Asanarea acestui tablou maculat este însă complicată.“

Studenţii păcăliţi zgâlţâie tronul lui Smedescu

Unul dintre cititorii „Gazetei de Bucureşti“, studet la URA, se destăinuie:
„La deschiderea anului Universitar, rectorul nostru fără pic de ruşine a minţit toţi studenţii şi invitaţii din Aula universităţii spunând (am fost acolo) şi citez: «URA este singura universitate particulară la care taxa a rămas nemodificată de ani buni» şi «URA este singura universitate particulară la care se dă examen de admitere». Adevărul e că tocmai anul acesta taxa s-a modificat de la 450 de dolari la 450 de euro şi că într-adevăr se dă examen de admitere, dar este doar unul formal, pentru că în realitate se fac înscrieri până la 1 octombrie. Mă întreb cum un om atât de valoros, cum se pretinde domnul rector, a putut să mintă atâţia studenţi şi invitaţi de seamă în faţă, fără nici un pic de ruşine. Pe pliantele Universităţii vezi scris «capelă pentru ruga studenţilor» şi în realitate nu există. La etajul 5 este o uşă pe care scrie CAPELĂ, iar înăuntru e doar o sală goală. Pe pliantele universităţii vezi scris cabinet medical şi în realitate nu există. Se scrie că studenţii participă activ la procesul de învăţământ prin evaluări făcute profesorilor anual, iar în realitate totul e formal, studenţii n-au reprezentanţi nicăieri şi nu sunt luaţi în seamă nicăieri. Plătim taxa de retehnologizare total aiurea, se strânge anual o sumă cu care practic nu se face nimic. Mulţi din profesorii de la URA sunt slab pregătiţi. Mergeţi la seminariile care se ţin la URA şi veţi vedea! Poţi foarte bine să treci anul la URA fără a veni nici măcar o dată la şcoală, cunosc o mulţime de studenţi care nu vin deloc în timpul anului la şcoală, vin direct în sesiune, dau examenele şi, gata, au trecut anul, ca şi cum ar fi la fără frecvenţă când ei de fapt sunt la zi, plus o şpagă împinsă unde trebuie şi aşa apar viitorii economişti ai patriei. Toată universitatea e plină de decupări din ziare afişate peste tot la toate avizierele, despre personalitatea incredibilă a domnului Smedescu, despre faptul că este cetăţean de onoare al oraşului Vâlcea bla bla bla etc., un adevărat cult al personalităţii, tipic comunismului. Şi lista de nereguli poate continua, dar cel mai grav e că studenţii universităţii nu au reprezentanţi nicăieri, iar punctul lor de vedere nu este absolut deloc luat în seamă.“
Ioan Mănescu, părintele unui student păcălit de regimul Smedescu, îşi exprimă dezamăgirea.
„Foc fără fum nu iese oricum! Sunt părinte şi sunt profesor, la rândul meu, într-un liceu. Atunci când fiul meu a ales URA am simţit că va urma o povară financiară pentru noi şi nu ne-a fost uşor, mai ales ca mai avem un băiat acasă. Am fost însă de acord pentru că deşi băiatul nostru luase examenul la ASE,
ne-am zis că un campus universitar este altceva: cantină, cămin, bibliotecă, sălile de curs, toate în acelaşi areal; viaţa studenţească diferită de a noastră.
Ne-am simţit trădaţi încă din primul an, când am aflat că acea cameră de cămin se împarte la trei studenţi în loc de doi (deşi ea a fost concepută pentru două persoane şi aşa am fost şi informaţi, iniţial). Apoi am aflat că trebuie să plătim lumină pentru că băiatul nostru are computer în cameră. Apoi am aflat că trebuie să plătim internetul. Ce fel de provider este acesta, domni administratori? Eu, acasă sunt on-line şi plătesc mult mai puţin. Şi mai sunt şi singur pe linie! Am fost şi eu pe pagina web a URA şi am găsit o pagină înţepenită; aş fi vrut să aflu şi eu când are grupa, din care face parte băiatul meu, examene. Nimic! Despre viaţa de student? Nimic! Despre problemele studenţilor? Nimic! Mi-am întrebat băiatul referitor la viaţa studenţească din campus. Inexistentă! Am fost nevoită să cumpăr cărţi, nu tocmai ieftine. Nu era destul studiul la bibliotecă, am întrebat? Nu, domnul vrea să îi cumpărăm cartea.
Anul acesta preţul cantinei-restaurant a sărit calul! Copilul meu s-a întors acasă cu probleme grave la stomac. În faţa medicului a enumerat meniul de la cantină. Ne-am supărat pentru că am înţeles că şi aici am fost păcăliţi. Mă deranjează că plătesc preţ de restaurant şi băiatul meu are meniu ca la «împinge tava». Mă deranjează că trebuie să scoată bani din buzunar pentru a-şi cumpăra o apă minerală, un suc, un ceai. De ce nu poate achita tot cu cardul de la cantină? Este un furt făţiş şi am înţeles că nimeni nu ridică un deget pentru a face ceva în acest sens! Nici măcar studenţii care sunt timoraţi de urmări! Şi tot furt mi se pare faptul că trebuie să plătesc ba văruitul unui perete, ba curăţarea a nu ştiu ce saltea pentru că aşa dictează Sam (n. red. – administratorul căminului-hotel).
Mi-am întrebat băiatul de ce nu se schimbă ceva, de ce ei, ca studenţi, nu spun ce îi doare pentru că noi, deşi era Ceauşescu la putere, o făceam. Mi-a răspuns că la URA este politica gurilor închise cu ameninţări clare. Atunci când m-am înhămat la această cheltuială mi-am dorit pentru copilul meu o viaţă de student diferită de a noastră. Din păcate, observ că toată această zbatere a fost inutilă. Ades ne gândim că alegerea URA a fost o greşeală. Articolul din «Gazeta de Bucureşti» nu s-a născut din nimic. Adăugat la ceea ce am simţit noi în aceşti patru ani, informaţiile din ziar ne-au deschis ochii şi ne-au arătat ce eroare am comis. Să sperăm ca rectorul octogenar se va retrage pentru ca pe diplomele absolvenţilor de la URA să apară o semnătură validă. Dar, în ceea ce ne priveşte, alegerea pentru cel de-al doilea copil al nostru este clară: nici într-un caz URA.
Observ că studenţii au ales patru căi: capul în nisip (ceea ce este rău – şi noi am fost studenţi, şi încă pe vremea odiosului, dar tactica struţului nu am adoptat-o niciodată! – zeflemeaua sau ironia – tot este o formă de deşteptare, inconştientă abordare de dragul de a fi. Atenţie, băieţi, asta nu înseamnă că şi existaţi – «ciocul mic» – vă prevăd o carieră fulminantă. Nu pot să nu îi observ şi pe diversionişti la comentarii! Penibil! Dar, cei mai penibili am fost noi, părinţii bugetari, ce am sperat că în România se poate forma şi o elită a intelectualităţii încă din studenţie! Aşa-i, domnule Smedescu?“
„Frate, ce te întrebi ca proastă-n târg dacă diplomele sunt sau nu sunt false? Eu înţeleg din documente că toată conducerea nu respectă legea şi diplomele sub semnătura rectorului nu au valoare. Păi aşa scrie la lege, frate. Tataie Smedescu semnează diplomele, dar nu e recunoscut de nimeni. E ca şi când ai spune că ai în casă un tablou de Picasso, dar n-ar veni nimeni să-l autentifice că e de valoare. Hai să zicem că moşu’ pleacă şi vine altul la URA. Diplomele din perioada 2004-2006, dacă au fost semnate de Smedescu, sunt nule? Adică dacă plec la bursă în afară şi-mi cere să autentific diploma la minister, ăia de acolo îmi vor spune că e falsă?“, se întreabă un student cu pseudonimul Alfy, pe pagina de internet www.gazetadebucuresti.ro.
Un alt student cere convocarea de alegeri democratice la URA. „Dacă domnul rector spune că îi pasă aşa de mult de ctitoria domniei sale (campusul URA) şi că ţine la studenţi ca la copiii lui, atunci ar trebui să convoace de urgenţă alegeri şi să nu ne mai pună în pericol. În articolul din «Gazeta» de săptămâna trecută se spunea că e o legătură între rector şi PSD. Poate că dl rector ar trebui să ia seamă la ce se întâmplă în PSD şi să «facă un act de demnitate şi curaj». Plătim bani la fundaţia dvs., domnule rector, şi e cazul să avem respect din partea conducerii URA. Dacă dvs. nu daţi dovadă de acest respect, atunci ceilalţi din conducere chiar nu pot să facă nimic? Cred că e retorică întrebarea din moment ce şi ceilalţi decani sunt ilegali, prorectorii iau şpagă... E foarte trist că ni se întâmplă asta şi că nu avem şi noi nişte exemple vii de corectitudine şi demnitate din partea celor care se presupune că ar trebui să ne formeze profesional şi etic.“
„Eu am găsit informaţia la adresa şi sunt chiar documentele scanate în original şi cu semnăturile pe ele în clar. Am mers şi la Ministerul Educaţiei să verific şi mi-au confirmat că rectorul nostru nu a fost confirmat în funcţie pentru mandatul în curs. Concluzia este că rectorul încalcă legea şi cu el o încalcă şi mai toţi decanii facultăţilor din URA care au peste 65 de ani şi mai sunt şi la al treilea mandat consecutiv. Jos gheara de pe ciolan şi nu vă mai bateţi joc de noi, domnilor profesori!“, afirmă un student care a avut curiozitatea să caute lămuriri pe internet.
Doina, o altă studentă revoltată, comentează realitatea tragică de la URA.
„A avea spray lacrimogen pentru că administratorul te-a agresat, a fi încasat fără factură şi chitanţă o sumă, oricât de mică, a sta mai multe persoane într-o cameră în care, conform autorizaţiei de funcţionare, trebuie să stea un număr mai mic, a fi ameninţat, a nu avea drepturile de angajat respectate la locul de muncă, a da semnătură pe un act care va însemna o carte de vizită pentru mulţi care nu este valabilă, toate acestea intră sub incidenţa legii. Aceasta cred eu că este o latură a democraţiei: într-o afacere, întotdeauna e bine să câştige ambele părţi; dar când această afacere priveşte o investiţie delicată, în personalitatea şi formarea unor tineri, afaceristul trebuie să fie într-adevăr de o calitate şi moralitate ireproşabile. Ceea ce nu e cazul.“

Ceauşistul Smedescu e subiect de bancuri

„Să vă spun un banc adevărat: Cică a înviat Tutankamon din morţi. Prima întrebare care a pus-o, ştiţi care a fost? Dacă mai trăieşte rectorul Smedescu! Hahaha!“, semnează studentul Bulă Ionel.
Un aşa-zis profesor universitar îl apără pe tov. Smedescu.
„Sunteţi cu toţii nişte neisprăviţi. Şi ăla care zice că are copil în anul II şi ăla care răspunde anapoda. Toţi nişte neisprăviţi, neinspiraţi şi răuvoitori. Totul este în regulă la URA. De aia este prescurtat URA, că e ca o bucurie. Nu ştiţi să profitaţi de bunătatea dlui rector şi a celorlalţi membrii de onoare din universitate. De exemplu, aveţi un exemplu deosebit în persoana dlui Ion Iliescu. Cinstit şi sărac rău de tot! Stimaţi-l şi să vă doriţi să ajungeţi ca el. Preşedinte de ţară, preşedinte al celui mai popular partid, preşedintele tuturor românilor, iubit de popor şi studenţi. Luaţi exemplu şi nu mai bârfiţi. Cinstiţi aceste exemple ale domnilor Smedescu şi Iliescu. La muncă! Nu la întins mâna şi la mila tuturor străinilor! Prof. univ. dr. Gabriel Roşianu“.
Iată ce poate fi citit pe un site oficial al Universităţii Româno-Americane (www.rău.ro), comentariile fiind cu siguranţă de prisos.
„Prinos de recunoştinţă din partea elevilor Şcolii Mădulari-Cernişoara

OMAGIU d-lui profesor doctor ION SMEDESCU, rectorul Universităţii Româno-Americane

Aţi plecat din Cernişoara, / Azi vă ştie toată ţara.
Sunteţi om apreciat, / Chiar şi de străini stimat.
Drumul nu v-a fost uşor / Dar demonstraţi tuturor,
Că prin muncă şi dreptate / Poţi să le învingi pe toate.
Sunteţi un om învăţat, / Un rector apreciat.
Toţi studenţii vă iubesc / Şi de bine vă vorbesc.
Ajuns sus, între cei mari, / N-aţi uitat de acei ţărani
Din satul natal, din care / Aţi plecat în larga zare.
Drumuri noi le-aţi construit, / Lumina le-aţi oferit,
La biserică aţi donat, / Şcoala noastră-aţi ajutat.
De-aceea noi vă cinstim, / Sănătate vă dorim,
Ani mulţi şi urări de bine / Să trăiţi în fericire.“

În numărul viitor vom răspunde la o întrebare fundamentală: „Cine patronează de fapt Universitatea Româno-Americană?“, investigaţiile „Gazetei de Bucureşti“ ajungând deja la nişte concluzii stupe-fiante.

Bogdan Drăghici

http://www.gazetadebucuresti.ro/fullnews.php?ID=369
Data aparitiei: 2006-03-20

DDTeam © 2002..2005